self-service

September 4th, 2016, 12:21PM

Pofta vine mâncând, la fel și inspirația. Peste blidele vizibil prespălate, dar curate, deasupra tejgelelor decolorate de timp, se mișcă vioi chipuri pe care se poate citi o altfel de experiență a vieții. Nu este una a studiilor universitare și nici a tocilăriei cărților pline de scurte povestiri în limbi străine, nu gurile au ceva de spus, ci fețele năpădite de riduri adânci care curg mlădios până în buricele degetelor. Vorbele grăite sunt ferm subiective, lipsite de orice prejudecăți. Aici resimți acel sentiment de egalitate demult rătăcit printe dogmele democratice. Locul unde nu mai contează cum ești îmbrăcat, câți bani ai în bancă, dacă afară te așteaptă o limuzină, sau dacă cutreieri haihui orașul pe jos. Îți porți singur de grijă, alegi ce vrei, și totuși în aparenta lipsă a contactului uman, îi simți mai aproape ca niciodată. Dacă ar fi să privim prin prisma oamenilor care vin aici, ei sunt cetățenii majoritari ai unei țări care încă își caută menirea. Dar să revenim la ambianță. Avalanșa de icoane veghează buna funcționare a noii tehnologii, televizorul LCD care mut ne arată cum la mii de km distanță alții se luptă pentru a-și făuri un viitor, sau poate deja au făcut-o și acum se desfată în răsplata cuvenită. Întreg interiorul lenevește într-un semi-întuneric și o liniște bisericească. Câteodată slubja de vizavi își face loc printre pereții de un alb oficial. Scaunele parcă au fost culese din cancelariile unor școli provinciale generale de demult, iar mesele sunt lungi și își potrivesc culorile cu partenerii patrupezi. Aici nu este loc de prea multe gânduri, tocmai de aceea oamenii par să radieze o pace. Fiecare dintre ei știe exact de ce se află aici. Este vorba de nevoia iremediabilă și irevocabilă de a-i oferi organismului încă o zi de viață. Frigiderele sunt silențioase și se numără printre singurele surse de lumină din sală. Prin geamurile semi-opace se disting nenumărate băuturi, în special bere, tradițională, printre ele unele care încă mai fac parte din segmentul muncit cot-la-cot de către autohtonii locuitori ai acestor meleaguri. Multe altele însă sunt aproape neatinse de om, iar aceasta se distinge imediat, începând de la dop, și până la poalele sticlelor. Nu există graniță, totul este accesibil, disponibil oricărui individ care acceptă să calce pragul. Aici semnele cuceresc importanța limbii vorbite. Nu este nevoie să te milogești la fel cum nu are rost să te fălești. De ți-ai lua un pește prăjit, vreo ciorbă de care o fi sau doar o mămăligă, la fel de om rămâi de când ai intrat până când ai ieșit. La o distanță milenară de șlefuitele suprafețe din marmură scumpă ale barurilor cosmopolite, fără spoturi, nicio scafă, fără vorbe grele despre cine va mai face pe cine mai sărac sau mai bogat, aici, focul nevoilor, multe induse, este stins de simplitate, omenie și alcool. Cei intrați se curăță de greutățile zilnice. Chiar dacă mai sună un telefon la al cărui capăt o voce își cere prin urlete nemiloase drepturile, ea se scufundă lin în rememorarea capacității omului de a depăși orice obstacol. Aici este biserica neamului dacă vreți. Adevăratul sălaș al rugăciunii. Mai aproape de natură nu există. Vrăbiile zburdă în jurul pomișorilor în ghivece plantați, muștele caută cu viclenie să mai ciupească ceva, iar oamenii le reprimesc în vieților lor, indiferent că le alungă sau nu. O energie lipsită de ură și discomfort, una asemănătoare calmului exuberant exercitat de un copil în așteptarea pasei de gol pe terenul din spatele blocului. Aici poți deschide o discuție cu oricine și nu te vei simți mai prejos, mai presus, și cel mai important, vei fi indiferent, o binevenită roată, a patra, de la căruță. Asta pentru că unii mai sunt curioși ce fac alții. Pur și simplu sunt dispuși să asculte, să răspundă, să mai povestească câte ceva și să se bucure de istorisirile altora. Mulți sunt pe la mijlocul vieții, dar mai sunt și tineri. Cum spuneam, aici nu contează cine ești, de unde vii, sau unde pleci. Timpul se oprește și parcă îți dă răgaz să meditezi la propria-ți existență.
Vă invit să vizitați, să vă distrați și să mai uitați din cele ce aveți și cine sunteți.

self-service

September 4th, 2016, 12:21PM

Pofta vine mâncând, la fel și inspirația. Peste blidele vizibil prespălate, dar curate, deasupra tejgelelor decolorate de timp, se mișcă vioi chipuri pe care se poate citi o altfel de experiență a vieții. Nu este una a studiilor universitare și nici a tocilăriei cărților pline de scurte povestiri în limbi străine, nu gurile au ceva de spus, ci fețele năpădite de riduri adânci care curg mlădios până în buricele degetelor. Vorbele grăite sunt ferm subiective, lipsite de orice prejudecăți. Aici resimți acel sentiment de egalitate demult rătăcit printe dogmele democratice. Locul unde nu mai contează cum ești îmbrăcat, câți bani ai în bancă, dacă afară te așteaptă o limuzină, sau dacă cutreieri haihui orașul pe jos. Îți porți singur de grijă, alegi ce vrei, și totuși în aparenta lipsă a contactului uman, îi simți mai aproape ca niciodată. Dacă ar fi să privim prin prisma oamenilor care vin aici, ei sunt cetățenii majoritari ai unei țări care încă își caută menirea. Dar să revenim la ambianță. Avalanșa de icoane veghează buna funcționare a noii tehnologii, televizorul LCD care mut ne arată cum la mii de km distanță alții se luptă pentru a-și făuri un viitor, sau poate deja au făcut-o și acum se desfată în răsplata cuvenită. Întreg interiorul lenevește într-un semi-întuneric și o liniște bisericească. Câteodată slubja de vizavi își face loc printre pereții de un alb oficial. Scaunele parcă au fost culese din cancelariile unor școli provinciale generale de demult, iar mesele sunt lungi și își potrivesc culorile cu partenerii patrupezi. Aici nu este loc de prea multe gânduri, tocmai de aceea oamenii par să radieze o pace. Fiecare dintre ei știe exact de ce se află aici. Este vorba de nevoia iremediabilă și irevocabilă de a-i oferi organismului încă o zi de viață. Frigiderele sunt silențioase și se numără printre singurele surse de lumină din sală. Prin geamurile semi-opace se disting nenumărate băuturi, în special bere, tradițională, printre ele unele care încă mai fac parte din segmentul muncit cot-la-cot de către autohtonii locuitori ai acestor meleaguri. Multe altele însă sunt aproape neatinse de om, iar aceasta se distinge imediat, începând de la dop, și până la poalele sticlelor. Nu există graniță, totul este accesibil, disponibil oricărui individ care acceptă să calce pragul. Aici semnele cuceresc importanța limbii vorbite. Nu este nevoie să te milogești la fel cum nu are rost să te fălești. De ți-ai lua un pește prăjit, vreo ciorbă de care o fi sau doar o mămăligă, la fel de om rămâi de când ai intrat până când ai ieșit. La o distanță milenară de șlefuitele suprafețe din marmură scumpă ale barurilor cosmopolite, fără spoturi, nicio scafă, fără vorbe grele despre cine va mai face pe cine mai sărac sau mai bogat, aici, focul nevoilor, multe induse, este stins de simplitate, omenie și alcool. Cei intrați se curăță de greutățile zilnice. Chiar dacă mai sună un telefon la al cărui capăt o voce își cere prin urlete nemiloase drepturile, ea se scufundă lin în rememorarea capacității omului de a depăși orice obstacol. Aici este biserica neamului dacă vreți. Adevăratul sălaș al rugăciunii. Mai aproape de natură nu există. Vrăbiile zburdă în jurul pomișorilor în ghivece plantați, muștele caută cu viclenie să mai ciupească ceva, iar oamenii le reprimesc în vieților lor, indiferent că le alungă sau nu. O energie lipsită de ură și discomfort, una asemănătoare calmului exuberant exercitat de un copil în așteptarea pasei de gol pe terenul din spatele blocului. Aici poți deschide o discuție cu oricine și nu te vei simți mai prejos, mai presus, și cel mai important, vei fi indiferent, o binevenită roată, a patra, de la căruță. Asta pentru că unii mai sunt curioși ce fac alții. Pur și simplu sunt dispuși să asculte, să răspundă, să mai povestească câte ceva și să se bucure de istorisirile altora. Mulți sunt pe la mijlocul vieții, dar mai sunt și tineri. Cum spuneam, aici nu contează cine ești, de unde vii, sau unde pleci. Timpul se oprește și parcă îți dă răgaz să meditezi la propria-ți existență.
Vă invit să vizitați, să vă distrați și să mai uitați din cele ce aveți și cine sunteți.